Plan de progres NoGravity – Modulul Veverițe 2022
Modulul Veverițe este un proiect ambițios de a transforma copiii și tinerii în exploratori pricepuți și responsabili.
La finalul anului trecut propuneam micilor exploratori NoGravity un sistem de progres care, după o evaluare inițială, să îi ajute să acumuleze un set consistent de cunoștințe teoretice și practice montane.
Cele trei etape de progres sunt: Veverițe – Bursuci și Vulturi
În această primăvară redeschidem înscrierile pentru Veverițele NoGravity – primul nivel de cunoștințe.
În cadrul acestui nivel, exploratorii montani vor învăța să își pregătească singuri rucsacul, vor înțelege ce înseamnă marcajele turistice, care sunt punctele cardinale și cum le recunoaștem pe hartă și vor începe să dobândească o autonomie față de părinți.
„Orele de studiu” se vor desfășura în Munții Bucegi, Baiului și Piatra Craiului, unde vom ajunge fie cu trenul fie cu Microbuzul Aventurii.
Cei care vor absolvi clasa Veverițelor vor deveni Bursuci.
Agenda modului este:
- Sâmbătă, 26 martie, Gara Sinaia – Poiana Stânii Regale – Peleș – Gara Sinaia;
- Sâmbăta, 2 aprilie, Gura Diham – Poiana Izvoarelor – Cabana Diham – Gura Diham;
- Sâmbătă, 9 aprilie, Azuga – Cabana Gârbova – Clăbucet Sosire – Predeal;
- Sâmbătă 16 aprilie, Fântâna lui Botorog – Poiana Zănoaga – Cabana Curmătura – Prăpăstiile Zărneștilor – Fântâna lui Botorog.
Tariful acestui modul este de 1000 lei / participant și include:
- Serviciile de ghidaj pentru cele 4 excursii de mai sus;
- Transportul cu trenul / microbuzul NoGravity;
- Sesiuni teoretice pe Google Meet;
- Materiale didactice și cadouri pentru participanți.
MENȚIUNI IMPORTANTE!
- Acest produs este dezvoltat ca un modul complet format din 4 experiențe montane, în care fiecare drumeție și fiecare lecție teoretică reprezintă fundația pentru excursia următoare și nu poate fi tratat ca o sumă de drumeții individuale.
Așadar:
-
- În cazul în care un copil nu poate participa la una din excursiile organizate în modul, va putea să continue participarea la cursurile teoretice și să ni se alăture în celelalte 3 drumeții.
- În cazul în care un copil nu poate participa la 2 sau mai multe drumeții, va putea să se înscrie la următorul modul de Veverițe care va debuta cel mai probabil în primăvara anului viitor.