Am demarat anul 2021 cu idei proaspete și gânduri mari pentru copiii noștri (copiii care ni se alătură pe poteci de munte).

Începând din acest an le propunem micilor exploratori NoGravity un sistem de progres care, după o evaluare inițială, să îi ajute să acumuleze un set consistent de cunoștințe Outdoors teoretice și practice.

Veverițele NoGravity sunt primul nivel de cunoștințe. În cadrul acestui nivel exploratorii montani vor învăța să își pregătească singuri rucsacul, vor înțelege ce înseamnă marcajele și vor începe să dobândească o autonomie față de părinți.

Cei care vor absolvi clasa Veverițelor vor deveni Bursuci.

Bursucii NoGravity vor învăța să se orienteze folosind GPS-ul, hartă și busola, vor putea să recunoască urmele de animale și plantele medicinale întâlnite, vor petrece cel puțin o noapte la cort și vor dobândi cunoștințe de bază de speologie.

Absolvenții Bursuci vor deveni Lupi.

Lupii NoGravity vor putea să documenteze trasee și să înțeleagă complexitatea variabilelor din spatele acestei alegeri, deprinde cunoștințe de prim ajutor, se vor iniția în escaladă, vor avea abilități de leader și vor învăța să lucreze în echipă.

Absolvenții lupi ne vor plimba ei pe noi pe cărări de munte întrucât vor fi independenți și capabili să evalueze dificultatea unui traseu, riscurile posibile și prevențiile necesare, iar nouă nu ne rămâne decât să ne mândrim cu ei.

Ca în orice aventură marca NoGravity, vom oferi un cadru relaxat și sigur în care abilitățile să fie învățate, exersate și însușite de micii exploratori.

Abia așteptăm să ne apucăm de treabă!

Privacy Preference Center