La sfârșitul lunii ianuarie am lansat un concurs inedit pentru copii, în care juniorii trebuiau să își planifice cel mai bine o excursie de o zi.

Pe lângă publicul NoGravity tradițional, la start s-au înscris și câteva echipe provenite din scoli centrale din București, dar și echipe formate din cercetași din Râmnicu Vâlcea.

Până la termenul limită de depunere a proiectelor (15 martie) am primit mai multe planuri de excursie. Din păcate, în multe dintre ele „transpira” munca aproape exclusivă a părinților. Limbajul și formulările complicate, precum și vizualurile mult prea elaborate, trădau un acut spirit de competitivitate din partea părinților, care nu lăsa prea mult loc pentru creativitate și experiență educațională juniorilor.

Și mai dezamăgitor decât acest lucru a fost plagiatul masiv întâlnit în anumite lucrări; ne-am fi așteptat la mai mult talent la copiat din partea celor mari!

Cele mai coerente lucrări au venit din partea cercetașilor olteni. Dincolo de evaluarea mult prea optimistă a timpilor de parcurs, copiii au pus pe hârtie propriile documentări și interese; datorită acestui lucru ne-a fost ușor să îi desemnăm câștigători.

Onorarea premiului, respectiv participarea gratuită a echipei câștigătoare la implementarea proiectului, a devenit în aceste condiții o provocare logistică. Vâlcenilor le-ar fi greu să ajungă la București – punctul de randez-vous al participanților, iar proiectul propus de ei în Buzău avea nevoie de cizelare.

Așa că am schimbat un pic planul. Le-am oferit șansa de a participa gratuit la ajustarea testarea proiectului și posibilitatea de a aduce și alți cercetași în această excursie de documentare.

Zis și făcut. Șase cercetași vâlceni mai răsăriți, cu vârste între 11 și 14 ani, s-au deplasat cu ajutorul părinților spre București. Aici cei mari au primit liber la shopping și team building, iar juniorii au fost preluați de echipa NoGravity, a căror membrii au fost și ei cercetași cu vreo 2 decenii în urmă.

Scopul testului a fost să înțelegem diferența între teorie și practică, între planificarea pe Google Maps și Wikipedia a unei excursii și testarea ei efectivă în teren.

Ruta traseului a fost Tabăra de Sculptură de la Năieni, via grotele preistorice din aceiași localitate – Vulcanii Noroioși de la Berca – Tabăra de Sculptură de la Măgura.

Pe durata traseului am avut oportunitatea de a-i cunoaște mai bine pe preadolescenți. Toți proveniți din familii preocupate de educația și formarea lor holistică, beneficiau de avantajul incontestabil al provinciei, respectiv de părinți cu mai mult timp pentru familie și mai puține tentații extra-curriculare. Datorită acestor lucruri ei vor fi viitoarele elite de import în marile orașe ale Europei și, cu puțin noroc, poate și ale României.

La final, credem că în ciuda unei participări sub așteptări, concursul de proiecte a fost un succes. Părinții care au avut viziunea și curajul de a-și lăsa copiii să își planifice singuri o excursie au câștigat. Iar juniorii au avut șansa să învețe cu adevărat!

Vom relua experiența în curând!